PMP: „România a fost trasă pe dreapta. A ajuns la mâna unor incompetenți și mari dușmani ai nației. Deocamdată nu vedem decât alegeri anticipate”

PMP: „România a fost trasă pe dreapta. A ajuns la mâna unor incompetenți și mari dușmani ai nației. Deocamdată nu vedem decât alegeri anticipate”
Publicat: 07/09/2021, 14:23
Actualizat: 07/09/2021, 15:07

Partidul Mișcarea Populată transmite că, în contextul actualei crize politice, în care „coaliția guvernamentală s-a spart în bucăți și, în cârdășie cu partidele din opoziție”, iar populația este nevoită să aștepte finalizarea jocului, în care învingătorul ia totul. 

În același context, „explozia prețurilor la energie vulnerabilizează, accentuat populația nevoiașă, și nu numai. Inflația crește până la cer, iar produsele se scumpesc, în disprețul speculatorilor, îmbogățiți peste noapte.

„Guvernarea a devenit interimară. România a fost pusă pe stand by. Politicienii au spus ”piua” românilor până își aranjează ei ”apele”. Au agățat ghetele administrării țării în cui și au plecat la joacă, în Parlament. Singura regulă de la acest game: nicio regulă. Toți își dau la goale, unii, altora. Cine-i gata, îl iau cu lopata! Lozinca este: nu luăm prizonieri. Învingătorul ia totul. Oprește România, cobor la prima!
PMP constată că totul se năruie în jurul acestei clase politice iresponsabile. Degeaba urlă medicii că ne așteaptă iar valuri de îmbolnăviri cu virusul covid. Bolnavii au început, din nou, să moară, pe capete. Sălile din spital s-au umplut, iar, de pacienți cu coronavirus. România, mult sub media vaccinărilor pe UE, este expusă valului patru al pandemiei. În același timp, explozia prețurilor la energie vulnerabilizează, accentuat populația nevoiașă, și nu numai. Inflația crește până la cer, iar produsele se scumpesc, în disprețul speculatorilor, îmbogățiți peste noapte.
Ce așteptări mai putem avea de la această coaliție guvernamentală, care s-a spart în bucăți și, în cârdășie cu partidele din opoziție, care, cum, se descurcă, încearcă să tragă folosească de partid?”

„România a ajuns la mâna unor incompetenți și mari dușmani ai nației”

„Avem nevoie de o resurcitare masivă a clasei politice pentru a nu ne scufunda de tot. Acum corabia este în derivă, dar mai avem o șansă. Poate ultima. Deocamdată nu vedem decât alegeri anticipate”, a transmis PMP pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...